DESIGNERUL DE JOI – ALEXANDRA CONSTANTINESCU

Alexandra Constantinescu

ALEXANDRA CONSTANTINESCU

Prințesa şi boabele de ceramică

Alexandra Constantinescu locuieşte în Cluj, unde a terminat cursurile Facultății de Artă şi Design.

Îi place John Cage şi dacă ar putea să facă orice pe lumea asta, probabil că ar fi ceva legat de muzică. În schimb s-a ocupat de ritmurile sculpturii, din sculptură a dat-o în ceramică şi din ceramică, într-o poveste care pare scoasă dintr-un decor pentru Prințesa şi bobul de mazăre.

Obiectele de porțelan care ies din atelierul ei sunt picurate cu puncte verzi, onduleuri vegetale, moțuri încolțite şi cupe de pică, reuşind să bucure cu năstruşnicie orice spațiu. Sunt echivalentul ceramic al unui zâmbet cu gropițe (probabil verzi şi ele)

Începuturi

Întotdeauna mi-a făcut plăcere să învăț lucruri noi, iar ceramica a reprezentat pentru mine o tehnică pe care nu o cunoşteam şi pe care mi-am dorit să o învăț. Mi-a plăcut într-atât încât astăzi vorbim despre obiectele din ceramică pe care eu le fac.

Surse

Folosesc des linia şi punctul, fac incizii sau adaug mici bucăți de ceramică, sub forma unor picături de rouă. În rest, orice mă înconjoară poate deveni subiect sau sursă de inspirație.

Argument

Motivația este una cât se poate de personală. Am simțit nevoia ca anumite obiecte pe care le foloseam zilnic să aibă o altă formă, să aibă o altă înfățişare. La început mi-am imaginat câteva obiecte care mi-ar fi înfrumusețat raftul din bucătărie, apoi cana din care mi-ar fi fost drag să beau ceai. Au urmat câteva schițe, iar apoi au apărut şi obiectele.

Momente cheie

Cred că toate acțiunile, întâmplările noastre zilnice sunt importante în devenirea noastră şi mai cred că oamenii pe care îi întâlnim sunt de asemenea extrem de importanți. Momentele definitorii sunt marcate cred de decizii …una şi cea mai importantă decizie pe care am luat-o a fost momentul în care am descoperit şi ceramica .

Universul în 5 cuvinte

Acasă-Atelier-Atelier-Prieteni-Acasă.

Personaj  

Pantera Roz

Viitor

Visez la o zi lunga de vara 🙂

colaj alexandra constantinescu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *