Concursul Cititor, Voyeur își prelungește termenul limită!

rod-def-50x70-733x1024-2

 


rod-def-50x70-733x1024-2

Vești bune pentru creativii iubitori de carte!
Termenul limită al concursului Cititor, Voyeur! se prelungește până la data de 16 noiembrie 2014, ora 23:59, așa că aveți timp din plin să ne uimiți cu idei care mai de car(t)e!
De la idei de packaging, la accesorii pentru cărți sau cititorii lor, așteptăm proiecte de design care să ne ajute să citim oamenii printre rânduri și să recunoaștem cititorii care umblă nestingheriți printre noi.
Jucați-vă cu ideea de carte și universul cititorului – proiectul câștigător va fi produs și distribuit în întreaga rețea de librării Cărturești, iar autorul va culege atât laurii gloriei cât și o cotă parte din vânzări, stabilită de comun acord.
Mai multe detalii găsiți mai jos, în regulamentul oficial și accesând linkul http://blog.carturesti.ro/rod/

 

Detalii tehnice

Pe lângă schiţa clară de produs, alături de un scurt text despre ce ştie el să facă, mai avem nişte fixuri de care-i musai să ţineţi cont:

– Vrem soluţii pentru producţia produsului final. Căutaţi ateliere, împrieteniţi-vă cu portari, mergeţi pe la fabrici. Vrem ca produsul să ajungă în mâinile cititorului urmând un drum clar, eficient şi autohton. Aşa cum fotbalul se joacă pe goluri, nici designului nu-i stă bine doar pe hârtie.

– Documentaţi-vă şi experimentaţi. Nu vrem lucruri care au fost deja făcute de altcineva în alt colţ al lumii şi nici adaptări involuntare. Nu vrem lucruri care să  funcţioneze doar pe hârtie, la nivel de schiță.

-Năzbâtia trebuie să fie şi vandabilă. Vrem un produs de design românesc care să dea totul pe teren, fără să fie nevoie de împrumut la bancă. Vrem să arate bine, să fie dezirabil, dar şi accesibil, să nască fantezii, dar fantezii palpabile.

– Vrem să ne întrebăm „Cum de nu ne-am gândit la asta?”

Pe scurt, vrem o idee bună dusă până la capăt.

Regulament Call for Projects Cititor, Voyeur

–         Toate propunerile trebuie trimise la adresa de e-mail rod@cărtureşti.net în perioada 15  Septembrie – 31 Octombrie 2014.

–          Propunerea trebuie să fie însoțită de schițe clare  şi de un text explicativ şi detaliat al produsului, care să cuprindă atât o prezentare concisă, cât şi detaliile tehnice de producție.

–          Produsul propus trebuie să fie realizabil şi verificat în acest sens.

–          Produsul propus trebuie să fie comercializabil conform legii în vigoare.

–          Propunerea trebuie să conțină soluții documentate şi punctuale de producție autohtonă pentru produs.

–          Creația trebuie să fie una originală şi să respecte tema proiectului – autorul îşi asumă autenticitatea şi documentarea ideilor. Autorul va declara pe proprie răspundere că designul propus este integral creaţia sa şi că prin editarea şi difuzarea acestuia nu sunt încălcate drepturile patrimoniale şi morale ale altor persoane, definite conform legii nr. 8/1996 cu privire la drepturile de autor şi drepturile conexe.

–          Proiectul câştigător va fi decis de juriul format din Designist, Visuell, Bookaholic şi echipa ROD Cărtureşti

–          Proiectul câştigător va fi produs de către Cărtureşti şi comercializat în exclusivitate în rețeaua proprie de librării, autorul cesionând drepturile patrimoniale de autor pe termen nelimitat (în România sau străinătate)

–          Autorul va beneficia de acreditarea corespunzătoare muncii sale şi de o cotă parte din vânzările produsului, stabilită ulterior de comun acord.

–          Cărtureşti  îşi rezervă  dreptul de a modifica şi/sau completa Regulamentul, cu condiția înştiinţării prealabile a participanților cu privire la orice modificare a vreuneia din prevederile acestuia. Orice modificări/completări aduse prevederilor acestui Regulament vor fi comunicate către public prin publicarea pe pagina blog.carturesti.ro/rod cu cel puțin 24 de ore înainte ca acestea să devină aplicabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *